si tot ninge
ma uit la bucuresti de undeva de la etajul 8 si tot ce vad sunt cladiri albe cu balcoane albastre, acoperisuri si o bucata de unirii colt cu traian. sec. si mai vad ninsoarea care de data asta nu ma bucura deloc.vineri dimineata a nins prima oara in bucuresti si precum un copil am dat un telefon sa ma bucur cu my special someone de ceea ce consideram eu a fi prima ninsoare. nu s-a intamplat asta, erau alte lucruri mai importante de discutat. ieri in cluj ningea si mai frumos asa ca am dat al doilea telefon. fara succes si de aceasta data. de acu incolo n-are decat sa ninga, telefoane nu mai dau.
eram la ultimul etaj al BCR-ului de pe baritiu si vedeam dealul cetatuii invaluit in perdeaua aia de zapada. tare fain se mai vedea. dupa vreo 5 ore de admirat privelistea perturbata doar de cateva discursuri de care sunt satula si necesitatea unei tigari ( nefumata de 7 ore, ultima fiind dimineata la 7 in drum spre aeroport) in sfarsit am iesit afara din banca si m-am trezit cu tocurile mele cui de 10 cm afundte cu totul in zapada. am luat o tigara si a stat in frigul ala cumplit uitndu-ma spre parcul de la telefoane si incercand sa-mi amintesc daca am mai atins vreodata trotuarele clujului cu tocuri cui de 10 cm. nu, nu le mai atinsesem. daca tin bine minte, pamantul din parcul de la telefoane ultima oara l-am atins cu tenisi DC . si cred ca aveam niste pantaloni lalai army pe mine si o camasuta cu cranii luata de la H&M i viena cand am fost la Pearl Jam.
e ciudat cum dupa ce te intorci intr-un loc unde nu ai mai calcat de ceva timp ( si cu conditia sa ai timp si dispozitia sa gandesti) in cap incep sa-ti apara tot felul de flashuri. cred ca a fost prima oara cand m-am simtit oarecum batrana. o batrana cu tocuri cui de 10 cm, cu rochie office de calitate si palton elegant. ma uitam la reflexia mea in geamul BCR-ului si nu ma recunosteam deloc.
pe trotuar treceau carduri de pustani ( pustani de 20 de ani, cel mai probabil studenti la Poli) si ma intrebam unde merg: oara in pub? ( dar nu, pubul nu mai e ce a fost..)..o varianta mai era rolandul…sau or merge pe frigul asta pana in Insomnia? gasti de 3-7 colegi, razand sau discutand cu o mina preocupata chestii posibil interesante, incercand sa-si marcheze teritoriul intelectual sau pozitia de lider de turma..same shit, different people. imi aminteam de genul ala de discutii, de genul acela de grup, de genul acela de mers infofolit, cu pas grabit spre birtul unde sa stai la un pahar de vorba pana mergi acasa sa asculti niste muzica sperand ca romtelecomul iti da tzeava dupa zumzaitul ala horror ca sa-ti verifici mailul pe o interfata saracacioasa de yahoo sau hotmail. mai foloseste cineva hotmail? sau net prin cablu de la romtelecom? ala care costa 5000 de lei vechi dupa ora 20 seara + weekendurile…sau sa intri pe mIRC pe #rock sau #trivia..
mda, time has gone but im happy where i am. daca cineva ii spunea acum 10 ani ca primul meu job va fi de facturista la PIC ( 3 luni de kkt) as fi spus ca doar ‘aceia, mediocrii” ar accepta asa un job. Daca cineva imi spunea ca voi lucra la Firma9 i-as fi spus ca visele nu devin realitate. Daca acum 5 ani imi spunea ca ma mut in bucuresti si o sa fiu A&R la Roton i-as fi spus ca muzica e 100% entru mine si nu mi-as vinde sufletul sa fac videoclipurile la trupe romanesti de kkt. Daca acum 4 ani cineva mi-ar fi spus ca voi lucra in publicitate si voi avea cele mai mari conturi din tara i-as fi spus ca habar nu am ce e e aia publicitate. Daca acum 1 an imi spunea cineva ca o sa am o firma ce are parteneriate cu CEC si BCR si o sa ma plimb cu avionul mai mult decat cu metroul as fi spus ca abereaza. Ca parteneriatul nu e meritul meu nu se pune. Se pune ca firma e a mea si ca lucrez intr-un domeniu cu totul nou in care nu credeam ca o sa lucrez vreodata. Acum sa-mi spuna cineva ca voi ajunge cel mai important om din lume si o sa schimb pamantul asta intr-un loc mai bun. Aberant dar nu imposibil. Nu mai imposibil decat mi se pareau toate celelalte.
si la ce ma mai gandeam stand in fata la BCR? ca sunt un om rau care nu a spus la multi ani unui om drag lui. ca nu am dat niciun mail 1 an de zile nu se pune. se pune ca nu am zis la multi ani cuiva. cuiva a carui zi stiam ca o sa fie, pentru ca o sarbatoreste de 3 ori intr-o luna jumate. si de cate ori ratam una din dati ziceam..las ca ii zic la a 2-a ocazie, ca doar am 3 sanse. si uite ca am avut atatea pe cap ca am uitat sa-i spun. si nu o sa ii spun nici acum, nu o sa-i dau mailuri penibile cu : scuze, am uitat..o sa astept urmatorele 3 dati…sau poate candva o sa fie curios daca mai scriu ceva pe blog avand in vedere ca lately nu mi deschid chestia asta si o sa vada ca totusi, nu am uitat. si ca ii doresc tot binele din lume acolo unde e. si sa stie ca tot ce ni se intampla ne formeaza dar destinatia e cea care ne defineste. si sper ca incet incet sa i se implineasca toate dorintele si visele si sa ne vedem candva, sanatosi si fericiti. La multi ani moshule!
